“Angajaţii-problema” apar acolo unde există “sefi-problema”

Carmen Ciciu (34 de ani) si Raluca Stroescu (31 de ani) au murit in martie 2010, respectiv, aprilie 2007 – acestea sunt cele doua cazuri extreme de surmenaj fizic si psihic cauzat de munca excesiva la serviciu, care au atras atat atentia presei, cat si a autoritatilor din Romania. La cealalta extrema se afla angajatii, al caror nume nu apare in paginile ziarelor, dar care sunt acuzaţi de ineficienta, incompetenta.
Ce genereaza aceste doua situatii? Surprinzator, desi sunt diametral opuse, cauza principala pare a fi aceeaşi. Potrivit Directorului General al organizatiei CBC Romania, Petre Nicolae, problema nu porneste intr-atat de la un nivel individual, de la un singur angajat, ci mai degraba de la modul in care este organizata si condusa intreprinderea.

Indiferent ca poarta titulatura de manageri, directori sau patroni, reprezentantii Top managementul cu putere de decizie din organizaţie sunt cei responsabili de problemele aparute in companie, la nivelul personalului. Suprasolicitarea sau lipsa de productivitate si ineficienta angajatilor sunt generate, intr-o masura considerabila, de „sefi”.

Dar de ce nu fac treaba unii angajati? Potrivit directorului CBC, Petre Nicolae, un raspuns pertinent la aceasta intrebare ar fi: „pentru ca nu sunt condusi cum trebuie”. Exista doua feluri de a conduce, unul calculat, documentat si etapizat, si unul nefundamentat, „dupa cum se crede ca ar fi bine”. Primul corespunde managementului strategic, al doilea managementului empiric, iar în companiile unde angajatii nu au performantele asteptate sau care le-au avut numai pe o perioada scurta de timp, reprezentantii din varful firmei conduc „dupa intuitie”.

„Cand angajatul stie pentru ce e platit, munceste”

„Acolo unde sunt probleme cu angajatii, abordarea este intuitiva. Unde exista o structura organizatorica clara, romanii muncesc. Cand ştie exact ceea ce trebuie sa faca, cand este indrumat cum anume sa faca, care este scopul actiunii sale si pentru ce este platit, angajatul munceste”, a declarat directorul CBC Romania.

„Cei care nu muncesc sunt frustrati in mediul din companie, pentru ca nu exista un cadru organizational stabilit, pentru ca nu li s-a facut niciun fel de integrare in companie, dupa angajare”, a adaugat Petre Nicolae.

Pentru a înţelege mai bine, iată un exemplu clar şi des întâlnit în firmele din tara: un angajat nou este pus in fata biroului, iar superiorul ii cere sa indeplineasca o sarcina de serviciu fara a i se explica la ce serveste actiunea lui, ce directie sa urmeze pentru a realiza sarcina sau rolul activitatii sale in dezvoltarea unui proiect, sau a companiei in ansamblu ei.

„Cei care muncesc mult, au un sentiment de siguranta si de responsabilitate fata de succesul firmei, fiind motivati corespunzator de superiori”, a explicat directorul CBC Romania.

Sursa: adevarul.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube